Infinitul interpretarilor reflecta Adevarul absolut.
Constientizarea, iubirea si gandul invesmanteaza Calea.
Spiritul este Dumnezeire, el defineste Vesnicia creatoare.





ab ore ad aurem


vineri, 17 septembrie 2010

Kakaia franchetzia?



Ceva'mi spune despre conveniente ca persista dintr'o lene intelectuala. Acelasi lucru se manifesta odata cu  decriptarea sintagmei trecerii in nefiintza. Atribuita in genere omului, aceasta releva gratzia stupiditatzii. E doar vina ateului, care da pedale mecanismului prin care'si priveste propria fiintza, limitandu'si existentza la functziile mintzii. Asadar, pentru el moartea in planul fizic corespunde unei incheieri de program si pentru fiintza. 
O fi poate puterea de convingere a pesimistului, caruia teama i'a oferit mintenas argumentatzii dintre cele mai zdravene. Paranoia dezvolta "cumplit" imaginatzia.
Frica generata de asocierea finalitatzii corpului cu moartea spiritului bate cel putzin in hilar, mai ales ca a fi in stare sa portretizezi un spirit mort presupune a da mai intai forma acelei entitatzi. Ori asta nu se poate decat materializand, odata cu patrunderea duhului in pamantul modelat cu apa. Si apoi, ar fi ca si cum omul cand nu e acasa, pisica ce navaleste asupra soarecilor de pe masa ar putea determina atata zdruncineala cat sa cutremure casa si s'o darame, iar omul sa crape si el, la distantza fiind, doar ca i s'a prabusit adapostul. 
Deci pana la ceasul de pe urma fiintzeaza, dupa care fiintzeste. Si cu voia Domnului se sfiintzeste.
 Panimaesi?

duminică, 12 septembrie 2010

Nedeochi





Doar intzarcat de la autosuficientza iti vei putea dezvatza ego'ul de priapism.
Astfel universu'ti va parea infinit mai mare, iar contempland'ul, linistea ce'o poposi iti va arata Calea.


joi, 9 septembrie 2010

Constientiza'ti'as



Eu cand vorbesc despre Dumnezeu, nevoalat, ma raportez la profunzime. Ad litteram. Pe vremea cand Petre Tutea dadea tarcoale intzelesurilor din mine, fiecare cumul de invatzaturi ma determina, involuntar, sa portretizez. Personalitatea'i, fireste. Ori aceasta proiectie era de fiece data zgandarita ori de cate ori facea referire la Dumnezeu. Ignorantza, specifica experientzei de pana atunci, ma punea in fatza unei ademenitoare dileme. Simtzul estetic desavarsit al ideaticului ce transpira din harul lui Tutea, simplitatea si puterea cuvantului sau ma faceau sa privesc la dansul ca la Dumnezeu. Insa tocmai atunci cand pomenea de El, ingradeala mintzii mele ma cuibarea sub sprancenele'mi aplecate de neintzelegere. Pricepeam divinitatea putzin mai mult ca o oaie care reactzioneaza cand o strigi pe nume. Si atunci teama ca omul care imi daduse raspunsurile intrebarilor nepuse ar fi putut fi nebun - de bine ce eu asa vedeam pe unul care arata spre cer Incolo - ma facea sa contest autoritatea sa ca si dascal. In plan real, ma simtzeam tradat. Eram fascinat de un nebun. 


Altadata, cand eram pustan inca, mergeam pe trotuarul Magherului si ma uitam la el (P.Tutea - n.a.) si ma inspaimanta si ma atragea deopotriva. Ma inspaimanta manifestarea fizica a bolii sale, dar ma captiva literalmente profunzimea cu care ma privea atunci cand depaseam garduletzul de fier de care se sprijinea tremurand necontrolat. Am aflat ca era Petre Tutea multi ani dupa aceea.


Si inca mai multzi ani dupa aceea, am revelatzia faptului ca suntem de cacat.
Nici pe departe nu se vrea o afirmatzie gratuita, la moda, la indemana sau care sa insufle niscai urma de vulgaritate, sau, de ce nu, rusinozitate. Intinzand coarda cu ad litteram, repet ca suntem literalmente de cacat. Ca specie, ca entitate ce'si scormoneste originile in bagajul iluziilor, cu pretentzii de cautator spiritual ce'si programeaza cunoasterea pe o telecomanda, si cu dosul trantit langa cutia cu pui nu stiu de care, in sos de nu stiu ce.  Atata vreme cat un nene doarme'n parc pe'o banca si'i frig si sta sa ploua si eu, ca om cum spuneam, ma grabesc spre casa - ca am unde, slava lui Dumnezeu - dar mi'e teama si mi'e tarshe de'a dreptul sa'l iau sa doarma cu mine in casa, inseamna ca intr'atat de tare s'a pierdut sensul umanitatzii. De parca, constientizand relativitatea vre'unei vine, e nemeritul lui ca e specia om si ca omenirea a apucat sa apuce asa, pe drumul fricilor, egoului, a-fiecare-pentru-sine-filiei  si'a existentzei guvernate de plenitudinea materialhatului.
Iubi'ne'am aproapele, odata scapati de temeri. Si mai degraba iubi'ni'l'am dintai, ca trece'va ea teama mai pe urma.
Esentzializand, momentul oricarei provocari in care mai lesne iti vine a cauta justificare, si'n spetza ascunzandu'te sub plapuma mierosului raspuns cum ca nu e vina ta, tradeaza in sine o teama ce pisha o supradimensionata neconcordantza cu planul de constiintza catre care dam buzna dealtfel.
Tutea n'a murit.
Traiasca Tutea.

duminică, 5 septembrie 2010

Pretutindenitate

.

Orisice imbold intr'o oarescare directzie, sau orice actziune lasata'n voia facerii sale e harazita de natura fiecarui vietzuitor in parte. Care natura este data de apucaturile interioare, si din afara, ale individului. Manat de marii guvernantzi, iubire sau teama, omul se manifesta in consecintza. Prin urmare, atunci cand va fi pus in fatza provocarilor de orice fel, reactzia sa va fi relativa in raport cu noul sistem, caci va depinde de insusi tabloul sau interior. Atitudinea defineste esentza.
Implicarea divinitatzii , picurata tot mai des peste cautarile sapiensului, reuseste sa provoace discursuri pline de fervoare, de reale nabadai mentale calauzite de credintza sau de ateitate. Neofit, pretendent sau initziat, va patrunde relatzia cu Dumnezeu prin ignorantza, superficialitate sau intzelegere. 
Iscand de putzina vreme o reactzie de proportii, Primul astrofizician al planetei era indeajuns de'aproape de savarsirea deja binecunoscutei coincidentia oppositorum incat sa impace religia cu stiintza si cainii sa'nceapa a toarce. Revelatzia lui a fost insa nascocita de minte, si nu primita, astfel ca maestria lui noetica a generat  stupoare. Noua sa teorie exclude divinitatea din crearea universului, atribuind Marea Facere legilor care guverneaza totul. 
Intelectul nu necesita a fi fortzat, fiind lesne de imaginat inghesuiala punctelor de vedere, in favoarea, sau nu, a gaselnitzei stiintzifice a somitatzii in cauza. 
De prisos ar fi o opinie in plus, raportat, bineintzeles, la baile deja pline de opinii. 
Pana nu se'ntoarce Cel asteptat - intzelegand si acceptand cel putzin proorocirile, daca nu Cuvantul, nu vom putea decat crede, specula sau nega.
Ce misca insa de fiecare data este intzelegerea naturii divinitatzii, aceasta perindandu'se intre misticism si cuantica, trecand prin pictura renascentista, lasand constientului colectiv mai degraba o imagine decat un simtzamant. Testamentul acesta involuntar ve decela peste timpuri vestigii ale naivitatzii si nepasarii, laolalta cu ghemuri de intzelepciune si cupe liturgice intzesate cu Har. Poate ca sufletele ce au sa vina vor fi cladit muzee de icoane, intzelegerea lor transcendand atat forma, cat si istoria. 
Pana insa spre diminetzile acelor vremi, universul va continua sa'si vada de'ale lui, cu noi in coasta, sau din coasta, pricepand sau nu, si va ajunge sa fie deslusit, prin experiment sau prin contemplare odata poate cu deslusirea propriei entitatzi, si fara sa mire intr'o prea buna zi ca are portziuni de materie statica, unde's alte legi sau nu's deloc, si e doar cu armonie.
Curand o sa latre pisica.
Adevarat iti zic.

miercuri, 1 septembrie 2010

Nuantze. Dumas, tatal. Dumnezeu, Fiul.



E miercuri si e deja septembrie.
Cel ce'a aranjat anotimpurile anul acesta, mare pretz a pus pe punctualitate. Vara s'a terminat brusc, la finele ultimei luni de vara. Si astfel prima zi de toamna arata precum o zi de toamna sigura pe ea intr'o oglinda.
Ferice de cei ce'si afla existentza in mrejele spiritului,  caci a lor va fi priceperea. Aparent hazardat, dar in esentza cu mare dichis a adunat primul vant de toamna, sub un platan puriu din miezul parcului, laolalta frunze neingalbenite inca si pensionari zgribulitzi de ideea frigului. Doi dintre ei, mai abitir in tonalitate decat vantul, isi osteneau cu fervoare corzile vocale in dorintza de'a elucida versul Christic. "Fericiti cei saraci cu duhul" pironeste de multa vreme interpretarea'i intr'un intzeles potrivnic celui ce este de drept. "Fericiti in duh cei saraci vor fi". "Asa sa'i ramana numele!", imi rasuna din alt pridvor cultural. Exoterismizand, adica spus pe intzelesul neofitului, cei care acum saraci'is, in lumea asta efemera si materiala, ei bine acolo, in Imparatzie, unde spiritul se va fi dezis de corp, el va imbratzisa fericirea intru lesnitate. 
Pe de o cu totul alta parte, dimineatza aceasta a strans in fatza casei totzi ambasadorii pamantului acreditatzi la noi pe meleag. Reuni's'au la anuala diplomatica, si cu ocazia asta o batrana a spus ca e satula de ei cum e curu' satul de caca.
Esentza bate vulgaritatea.
Pace noua! 
Si cu romanu' zece, care'i si intrece.