Infinitul interpretarilor reflecta Adevarul absolut.
Constientizarea, iubirea si gandul invesmanteaza Calea.
Spiritul este Dumnezeire, el defineste Vesnicia creatoare.





ab ore ad aurem


marți, 16 martie 2010

Ezoterismul si exoterismul rabdarii



Eternele intoarceri sunt guvernate de legile universale. Cugetul, instigat de nazuintza, propulseaza omul in viitor. El astfel se vede apartinand trecutului din care reuseste sa evadeze doar prin pricina gandului, a ratiunii, statornicia nefiindu-i prielnica in raport cu fanteziile. De aceea prezentul inca ramane utopie pe masura ce cautarea sinelui va fi cufundata in pseudo realitatea vremilor trecute sau in sperantzele viitorului. Neofitul, profanul, va da girul timpului pentru orisice tzel al sau. Toate cele ravnite le va situa undeva in afara actualului. Devenirea, iubirea, cinstea, desavarsirea, toate vor fi, si inca nu sunt. 
A cocheta cu rabdarea presupune a zgandari timpul. Iar renuntzarea la proiectzii deschide sufletul spre contemplare. Cel ce'am fost devine cel ce sunt, disipindu-l pe cel ce visez a fi. 
Cautandu-se prezentul si ignorand trecerea ceasurilor, manifestarile de orice soi se vor subordona naturaletzii. Rabdarea se arata astfel revelatoare, adevarul fiind primit asteptand in loc a provoca.
Afisandu-le la imperativ, presupunerile ramanan apanaj pentru superficialitate si autosuficientza. Pentru ca omul atunci cand nu stie, presupune. Fara rabdare omul presupune, sau spera. Din nou timpul devine responsabil  pentru deformarea realitatii, cel putin a celei ce se doreste a fi expuse ori obtzinute. 
Homo patientis este omul viitorului (sic!) ce inca nu suporta aplicabilitate in prezent pentru ca momentan ii fuge gandul. Omul rabdator este vesnic. El pur si simplu este, el nu devine. Si fiind se dumireste. Iar desteptat fiind, incertitudinile sunt stinse precum focul este stins de apa, inaltzand in loc aburii cunoasterii.

5 comentarii:

  1. Ceva nu e-n regula; fie nu inteleg, fie e gresit. Nazuinta si cugetul propulseaza omul in trecutul propriu, banuiesc ca de acolo, din amintiri, omul cu nazuinta o ia la gindire si gaseste o varianta care lucreaza pentru schimbarea prezentului si consecutiv, a viitorului. Nu inteleg din ce motiv, in paragraful doi "cel ce-am fost il disipeaza pe cel ce voi fi"; mie mi se pare exact pe dos. Cel ce-am fost il genereaza pe cel ce voi fi.
    Paragrafele trei si patru, foarte bune.
    La paragraful din urma, cinci, ma uit de dou ori si mi se pare ca pina la cunoastere sint multe obstacole, dintre care, pe cele mai importante, nu le stie nimeni misterul; doua exemple, lumina si magnetul, nu trebuie sa ajungem la ADN sa ne dam seama ca nu stim nimic, doar urmarim descoperiri utile si placute.

    Ba chiar, din ultima saptamina, la mine in cartier: din cauza unei furtuni, au cazut copacii pe sirmele de curent electric, asa incit am ajuns rapid in Evul Mediu pentru 24h. Copiii nu stiau ce sa faca, desi se poate juca sah (am doi baieti), table, fazan, orice nu cere curent electric. Printr-un singur element extras din societate se poate crea haos in timp scurt. Iar asta cred ca este din cauza lacomiei. Tu ce crezi?

    RăspundețiȘtergere
  2. Rabdarea presupune a trai in prezent.
    Omul insa are reale dificultati in a face asta. Fuge in trecut, manat fie de problemele prezentului si atunci cauta refugiu in amintiri, sapand dupa vremea in care'i era bine, fie datorita ciclicitatii universale - eternele intoarceri pe pricipiul revenirii anotimpurilor, greselilor, situatiilor de orice natura. Nazuintele, tzelurile, visele omului il fac sa'si proiecteze fiintza in viitor, deci iar nu e disponibil prezentului.
    Asadar, paragraful al doilea vrea tocmai a arata ca atunci cand contemplam, suntem in prezent. In prezent fiind, nu conteaza cine ai fost, ci doar cine esti. Si totodata, in acest fel nu urmaresti a deveni cineva. Esti cineva. Trebuie doar sa accepti si sa privesti in tine. La tine. Majoritatea dintre noi, cel putin pana la o varsta, cauta o imagine in viitor pe care vrea sa o atinga. Privind insa la tot ceea ce te compune vei intzelege ca asta te defineste. Si atunci nu vei mai urma o proiectie, ci vei dezvolta ceea ce ai, sau vei afisa ceea ce ai. Multi semeni sunt nemultumiti ca nu au statut de vedeta. Totzi vrem a fi in centrul atentiei, o cautam de mici, de la prima confirmare ceruta.Multora le este rusine ca doar "atata" au, dar acel "atata" i'a facut pe cei curajosi celebri.
    Spuneam ca "il disipeaza pe ce ce VISEZ a fi", nu pe cel ce va fi. Cel ce va fi este de fapt cel ce sunt, dar desavarsit, nu cautat in functie de succesul altora si in departamentul altora (recomand pentru explicitare articolul de Vineri, 29 ianuarie).
    Sarisesi un cuvant, de aceea facea diferentza de nuantza. Altfel este corect ce spui, "cel ce'am fost il genereaza pe cel ce va fi". Suntem cumulul actiunilor si invataturilor noastre.
    Atunci cand presupunem inseamna ca nu stim. Si facem astfel diverse supozitii. Vorbeam de presupuneri la imperativ, anume cand iei de buna propria'ti parere si o formulezi drept disertatie. Cand spunem presupun", spunem "cred ca". Si atat.
    Obstacolele din cale cunoasterii sunt intr'adevar multe. Si toate tin de ego. "Cele mai importante" sunt invaluite in mister, dar numai pana ce dai valul deoparte. Prezentul, cat si istoria, au parte de
    oameni care "s-au prins". Asadar, acei "nimeni" exista de fapt. Se numesc iluminati.
    "Lupul isi schimba si naravul", de Vineri, 26 februarie, trateaza tocmai problema energiei.
    In final, ai pus mana pe una din chei. Lacomia, care imbraca forme neasteptate - cu multe dintre ele omul fiind de acord inconstient, este principala cauza a denaturarii fiintzei umane si astfel a societatii. Sunt ravnite lucruri care alimenteaza imaginea sau stomacul, in detrimentul spiritului. Pentru ca omul ca sa fiintzeze fericit si liber are nevoie, de exemplu, de muzica, iar pentru asta de urechi. El insa vrea ca acea muzica sa o perceapa intr'un fotoliu fitzos si provenind din cele mai mari boxe din lume daca s'ar putea.
    Deci ca sa nu patzim haos, este necesar sa intzelegem ce l'ar putea produce si sa'i eliminam premizele. Locuind in oras esti dependent de curent electric. Normal ar fi sa'ti asumi asta cand inlocuiesti sahul cu playstation-ul. In natura insa, supravietuiesti oricarei pene de curent. Si nu numai asta, devine clara adevarata'ti natura.
    Multzumesc pentru citirea blogului cat si pentru implicare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am scris prea mult, vine in doua parti.
    Partea 1
    Eu multumesc pentru ca ma bagi in seama. Al doilea, fapt fiind ca ma bagi in seama, am sa-ti zic ca ideile tale despre mincare imi plac intr-un mod surprinzator si ca urmare am sa-mi dau cu parerea; sper sa nu te ofensez in niciun fel, iar dac-as realiza improbabilul, iarta-ma, te rog, dinainte, nu e vicios, dar am auzit ca noi, romanii, ne ofensam repede si ca pe noi ne trage corentu’ mai tare decit pe alte natii.
    Nu stiu multe despre bucatarie, doar am cumparat cartea lui Alain Ducasse, are poze frumoase, explicate en detail, dar eu n-am realizat nimic. Antrepriza asta cere timp si pasiune iar eu nu am decit una din doua, fiind sclav sistemului in care exist.
    Trebuie sa mentionez ca eu mai maninc si de foame, senviciuri (aceleasi de 15 ani, zilnic: pine, unt, prosciutto, cascaval, salam de Sibiu, ardei verzi si ridichi), dar cind maninc de drag, atunci trebuie vin. Sint foarte partinitor pentru vinurile rosii din Bordeaux, mai ales 2005, care este aceptabil la bani - $9-13. Recent am fost in Franta si am gasit si alte vinuri foarte bune si ieftine (5-7 cocosei), sa zic, Cotes Du Rhone. Asta ma duce la al doilea moment din final, implicarea. Ma implic cu drag, imi place.
    Pentru ca sfirsitul m-a flatat, iar noi toti stim ca flattery (pardon me, sir, nu stiu echivalentul in romana) si mita functioneaza in mod absolut, am s-o iau de la sfirsit inspre inceput.
    Bineinteles ca supravietuiesti oricarei pene de curent, dar cit de tare te supara? Eu tin minte de cind eram copil cam de virsta fratilor Biancai si ma duceam la bunicu’ acasa, la Snagov, nu era current electric niciodata, minus ce venea la difuzor de la R2, iar problema optiunii se punea doar in masura in care sa-l dam mai tare sau sa-l inchidem. Atunci cind ai date rigide, cind nu ai de ales, esti multumit. Reiese ca adevarata natura ar fi sa fii multumit, chiar daca nu ai curent.
    N-o sa putem elimina haosul din mintile tinerilor, premizele lor nefiind asociate cu niciun silogism pe care l-as putea identifica. Asta nu e neaparat ceea ce unii numesc diferenta de generatie, desi ar putea fi, dovezi intr-un fel fiind valorile care ramin peste secole, milenii, multe generatii. Isus Cristos, vinul bun de Bordo si mincarea care te face fericit, joaca copiilor, timpeniile copiilor, double-vodka cind ti-e frig, si nu in ultimul rind, fututul.
    Muzica cere urechi, adevarat, iar urechile nu din intimplare sint lipite de cap. Daca este Culai Neacsu din Clejani sau L. v Beethoven, care ii bate pe toti, muzica ii da caldura omului indiferent de factorii de cazare, iar cum frumos ai zis “poate sa fiinteze fericit si liber omul”.
    Frica, verisor primar cu (si determinant al) Lacomia plus sentimentul de vinovatie, cei mai mari dusmani ai omului, cel putin, daca nu ai lumii-n-totalitate, are probabil sau posibil functia-cheie in procesul de denaturare a societatilor. Spiritul, de obicei, in lumea noastra cu femei atragatoare (vorbesc ca N. Machiavelli, din ce am auzit ca s-ar fi intimplat in istorie) se aliniaza cu factorul determinant al fricii, bunastarea financiara. Aici am sa bag doua linii, un fel de premize, dar fara sa fie in mod necesar parte din vreun silogism.
    Una – daca societatea ar fi formata numai din barbati, toti ar conduce niste rable de camioane si s-ar scarpina in cur oricind.
    A doua – daca frica nu ar exista, oamenii ar avea sansa sa fie buni. Nimeni nu ar trebui sa-i intrbe pe ceilalti “de ce sinteti rai, oameni buni?”
    Reiese, daca asta ar fi silogism, ca oamenii n-ar avea probleme si ca s-ar purta natural, dupa cum i-ar duce spritul, fara sa fie in mod inconstient de acord cu nimic. Dar ai atins un punct la care nu ma gindisem, anume “lacomia imbraca forme neasteptate”. Daca ar fi valid, tot ce am zis inainte nu are valoare de intrebuintare. Ar putea foarte bine sa fie valid.

    RăspundețiȘtergere
  4. Partea 2
    Oamenii care “s-au prins” sint doar un pas inaintea celor care nu s-au prins, dar avansul asta ii elimina din societate, ei nu pot vorbi, iluminatzi fiind, nu Illuminati care nu au de ce vorbi.
    Asa-i cum ai spus, am sarit cuvintul “viseze”. Schimba totul. Lipsa de atentie nu poate fi scuzata prin prezenta oboselii sau/si prezenta sticlelor de Chateau de L’Espinglet, factori la care am fost expus cind scriam textul. Pardon.
    La urma, cum ziceam, referitor la inceput, acceptarea sinelui este primul pas pe care oricine vrea sa inteleaga ceva ar trebui sa-l faca. Din istorie stiu ca n-o sa-l faca, si ca or sa vrea sa-i convinga pe ceilalti ca nu este asa cum stiu toti ca este.
    Eu nu am niciun interes in niciun sens al existentei. Mi-am dat seama de mai multe decade ca nu am nici o influenta in raport cu ce ma intereseaza. Cum ai zis, asta vine in timp, iar daca ai rabdare, devii cine meriti sa fii, nu altcineva, pe care oricum nu-l poti impersona, afara de impostor. Cine ar vrea asta inafara de tot Senatul Romaniei, al Statelor Unite - pardon - astia din Senatul SUA nu mai au nevoie sa impersoneze pe nimeni, ei pot doar da Decrete si HCM-uri. Modelul dictatorial a ajuns sa fie aproape acceptat in societatea cu cea mai avansata forma de guvernamint, in structura ingenioasa implementata in uSA, in care nimeni nu are putere suprema, nici Congresul, nici Senatul, nici Curtea Suprema, nici Presedintele; toti ar fi trebuit sa aiba acordul unora sau tuturor celorlalte structuri. Mai nou aud ca B. H. Obama zice ca nu-l intereseaza decit un lucru: sa treaca reforma aia, indifferent de ce zice senatorii. Suna a Gigi Becali.
    Aici intervine problema Energiei, la care am prea multe de spus.
    …dar am rabdare.

    RăspundețiȘtergere
  5. M-ai invitat să citesc, acum nu-mi mai vine să plec (asta e de bine). Am doar completări, pentru că nu pot să contrazic ceva ce porneşte spus şi din inimă nu doar din minte (adică după cum ai simţit).
    Mă preocupă de multă vreme, timpul. Ai descris şi paşi prin care am trecut cu brio, eu sunt şi ştiu că am fost şi voi fi, dar acum sunt şi asta contează cel mai mult, de asta mă iubesc şi mă accept aşa cum sunt. Zi de zi descopăr noi şi noi indicii despre cine sunt. De asta poate există şi vorba că îţi poate lua o viaţă de om ca să afli cine eşti. Mă împiedic şi de ambiţie (că vorbeaţi de lăcomie, frică şi altele), fapt ce mă face să mă trezesc (acum am învăţat şi cum) într-un cerc vicios din care nu înţeleg nimic, în care pentru câteva momente trăiam crezând că sunt expresia fidelă a ceea ce mă înconjoară, trezit fiind realizez că nu sunt în locul potrivit (ca în piesa lui Ghest Who ).
    În meditaţii, ritualuri, şi orice pas făcut în cunoaşterea mea spirituală, timpul este uşor de manipulat. De exemplu 5 min de stat la laptop, le simt ca 5 minute, dar 5 minute de stat în meditaţie, o dată că nu contează că sunt sau nu 5 minute şi a doua oară, câte se petrec în tot acest timp, transcede noţiunea timpului, revenit din orice meditaţie, am început să nu mă mai uit la ceas, obişnuit fiind ca atunci când observ cât timp a trecut să zic "doar atât? am avut senzaţia că au trecut 2 ore".
    Zic toate astea pentru că răbdarea descrisă de tine se ţine scai de timp. Pentru mine răbdarea asta ma făcut să stau în pauză. Să fii prezent nu înseamnă să fii în pauză, paradoxal devii absent. Răbdarea aici pe pământ eu o văd ca pe o activitate puternică, aprigă, pe alte planuri decât cel material.
    Mă întreba o dată cineva dacă eu ştiu de ce sunt aici pe pământ. I-am răspuns că habar nu am, şi că am observat că EU cred că EU cred, ceea ce mă face să par prost căci eu ştiu că sunt mai mult decât ceea ce cred că sunt, drept dovadă evoluţia mea în faţa "încurajărilor" celor din jur ce mereu cred că eu nu am să fac nimic cu viaţa mea dacă continui aşa.
    Cert este că sunt aici pe pământ pentru că sunt viu şi pentru că acum sunt om viu. Uite şi răspunsul (îi spun eu), iar dacă cumva mă întrebi cu gândul la acţiune, adică ce fac eu cât trăiesc aici pe pământ, ceea ce indirect, aşa sună o întrebare existenţială gen a fi sau a nu fi, răspunsul fiind clar "eu sunt aici" dar insuficient căci mintea vrea un scop, un drum trasat, nu poate înţelege simplu şi uşor ce urmează să spun (răspunsul meu la întrebarea de ce sunt aici), anume, pentru a mă bucura de aceşti ani, de aceste clipe, de acest timp, ce mă leagă invizibil de natură, de mediu în care stau, căci simt în mine încă, esenţa, scânteia, care zace încurajatoare, alaturi, pentru vremea când, în ciuda amintirilor ce nu sunt în creier, va fi din nou aşa cum a fost. Dar până atunci, iau viaţa, puţin paranoic, puţin idealist, puţin anarhist, puţin pacifist, puţin din ce vreau eu, şi trăiesc orice! Eu nu am scop, doar dacă vreau, şi vreau, pentru că un scop am învăţat că mă face să nu fiu liber. De-ar fi să mor că nu contribui alături de majoritate, aşa să fie, prefer să fiu fericit cu mine, alături de mama natură care mă găzduieşte, mă hrăneşte şi mă iubeşte fără să vrea nimic în schimb, decât să uit că sunt aici doar pentru o viaţă, că sunt aşa cum sunt, aici, acum, doar viaţa asta.
    Am 25 de ani, abea îmi amintesc cum eram la 5 ani, trece repede viaţa asta, nu-mi mai fac griji că am de aşteptat sau de răbdat prea mult, şi bunicămiu la 80 de ani împliniţi pe 24 mai îmi spune că parcă ieri avea 20 de ani şi o curta pe bunica.

    RăspundețiȘtergere