Infinitul interpretarilor reflecta Adevarul absolut.
Constientizarea, iubirea si gandul invesmanteaza Calea.
Spiritul este Dumnezeire, el defineste Vesnicia creatoare.





ab ore ad aurem


vineri, 5 februarie 2010

Povestea sau dualitatea universurilor paralele



Exista o data, ca nici-o data, ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti.
Exista un taram indepartat, asa indepartat ca doar cu gandul poti ajunge acolo. Un taram edenic pe care doar spiritul il tine minte in fugile sale nocturne. Cand mintea omului doarme, cand trupul sau e lasat de izbeliste in odihna, el tzasneste in libertatea eterului umplandu-se de vazduhul fara margine. Aici, unde nu troneaza visele, cum s-ar crede, este taramul sufletelor noastre. Locul in care timpul si spatiul presupun alta intelegere si formele aidoma. Partea curata din noi, spiritul, revine acasa in acest univers. Este intregul din care ne desprindem, plinatatea matricei, fundalul sorilor si-al planetelor. Este imparatia Batranului Alb de vreme, imparatia duhurilor din care numai prin uitare se plonjeaza inapoi in corpul efemer. Ne zbenguim in puritate si armonie tacita, unde sensul framantarilor e departe si perceptia depaseste eudemonismul *. Si unde amintirea a tot ceea ce credem a fi material ramane la hotarul cu realitatea marginita. O stare de a fi intrinseca, o beatitudine covarsitoare pentru orice fiinta incatusata. Este taramul in care am fost plasmuiti, cel al eternei intoarceri.
Vesmantul biologic e lasat aproape singur, insa pentru scurta vreme.
Caderea inapoi in corp e inerenta, pana la indeplinirea provocarii, pana la sfrsitul calatoriei stiuta a fi viata.
Mintea, care intre timp si-a facut de lucru cu amestecarea imaginilor trecute intr-un pastel care dimineata, la trezie, frizeaza irealul, revine in veghe.  Clipele dintai sunt pentru deslusire. Privirea cauta in jur si mediul ne face sa pricepem. Apoi incercam sa ne-amintim visul, starile din timpul adormirii. Sunt stari pe care le comanda subconstientul in incercarea sa de a deznoda itze pe parcursul somnului. Fiecarei stare ii este asociata o imagine, care corespunde unor situatii traite deja. Astfel vom reusi, cand si cand, sa ne amintim si chiar sa pricepem cate ceva.


* eudemonism, stare superlativa a binelui, a fericirii


Oua Valence cu dressing de rosii, smantana si rozmarin


Ce, cum si de ce?
(patru portii, sau doar doua..)

~ oua, patru
~ unt, o lingura
~ ceapa, doua
~ usturoi, doi catei feliati
~ vanata, o jumatate, data prin razatoare
~ rozmarin, o lingurita rasa
~ rosie, o jumatate tocata marunt
~ branza, o felie
~ smantana, doua linguri
~ ulei de masline, sare si piper

Fierbi ouale in apa rece, 4 minute dupa ce da in clocot. Le lasi apoi un minut sub apa rece, le cojesti si le tai in jumatatzuri. Scobesti galbenusul si nu-l mananci.
In unt calesti ceapa si usturoiul, cateva secunde sa sfaraie, apoi hop si vanata rasa, cu sare si piper. Amesteci, lasi un  minut la foc taricel si stingi apoi cu o lingura de smantana, amestecand inca cateva secunde. Dai de o parte si cu o lingura de lemn zdrobesti galbenusurile si amesteci pana se face pasta. Pui in albus cate o lingura, iar deasupra vii cu dressing-ul de smantana. Adica rosiile frecate cu branza, o lingurita de ulei de masline si smantana. Presari un strop de rozmarin deasupra, si cam atat.

Odata, castigand un concurs culinar in Franta, localitatea Valence, am fost onorat sa gatesc pentru primaria locala. Fireste, drept pretzuiala, am botezat vedeta micului dejun in aplauzele gazdelor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu