Infinitul interpretarilor reflecta Adevarul absolut.
Constientizarea, iubirea si gandul invesmanteaza Calea.
Spiritul este Dumnezeire, el defineste Vesnicia creatoare.





ab ore ad aurem


duminică, 28 februarie 2010

Bagi in gura ce-ti bagi in cap



Sau de ce se mananca "in oras"


Oamenii sunt asisderea cu totii. Ceea ce ne aseamana ne si deosebeste, repeta o voce. Suntem rod din acelasi lut si apa, un singur duh avand in noi. Deosebiti insa, prin natura apucaturilor. Inclinatiile, mostenirea genetica, mediul sau puzderie de alte influente ne determina sa alegem a fiinta intr-un anume fel. Iata asadar rasarind marile deosebiri, direct asociate tumultului de ocupatii ale omului. Chirurgul va avea inima stransa in fata zborului unui acrobat iar mana penitzarului va tremura doar donand sange. 
Unii vor sti sa cladeasca, altii sa numere. Si vor sti pentru simplul motiv ca-i preocupa asta si mintea lor acolo va fi laolalta cu trupul. 
Nu-i truda sa gatesti, dar ca si orice are filosofia proprie. Trebuie doar sa ta atzatze, sau numai sa fi nevoit. Doar sa-ti bati capul cu asta, si iti va iesi. 
Devenit grabnic cult, hranitul prospera in toate activitatile omului. Va fi cautat a satisface, a surprinde si a incita. Prima carciuma in drum a fost pusa, in drumul celor porniti intru departele casei. Si ei mananca felurit de cele obisnuite, caci preparate erau de altii. Omul este atras de diversitate prin insasi propria-i natura. El astfel va fi ademenit de la propria masa catre aromele carciumilor din vecini. Insa nu curiozitatea troneaza, ea numai urmeaza. Omul mananca prin localuri din vaste alte motive. Intai de toate apriga sa nevoie de socializare. Singuratatea, desi deseori benefica, il va alunga in miezul semenilor. El va cauta apropierea fizica, va urmari sa se afle indeaproape. Totodata va dori a fi vazut la randul sau, conferindu-si astfel o identitate cunoscuta.
Lipsa de imaginatie, comoditatea sau pur si simplu inrobirea in registrul a ceea ce se face il va impinge sa aleaga un restaurant atunci cand va voi a petrece timp cu cea aleasa. Va incerca sa impresioneze prin veleitatile culinare sau ale atmosferei locului respectiv, arogandu-si inconstient aceste calitati. 
Omul ocupa loc la mese pentru ca-i singur. Tot asa el justifica si trecerea timpului, dand o mare relevanta unui pranz luat in oras. 
Are simturi si este curios a si le satisface, si dealtfel la ast lucru se rezuma totul cand vine vorba despre ceea ce baga in gura. Este atras de culoare si forma, dar girul il va da gustul. Alintarea papilelor gustative il aseaza pe om in postura de sclav al propriei sale functionalitati, el mai intai cu ochii ingerand si cu vehementa carnuri sau vegetale ce stau drept suport catre mirodenii. El urmareste in fapt a-si umple stomacul, insa decade in fatza monarhiei gustului. Stapanul cere, slabiciunea il ploconeste. Si doar de ar tine seama de lucrurile marunte, precum motivul pentru care a fost inzestrat cu gust cat si de mecanismul intregii povesti, catre libertate ar tinde negresit. O banala excitatie a limbii impreuna cu eliberearea spontana a mucoasei numita bucala vor facilita mancatul. Gura fiecarui om se umple de apa doar la gandul ca va manca. Iar asta se intampla tocmai pentru ca hrana sa poata fi consumata. Fara de asta, bucatelele roase constiincios de dantura ar ramane captive, pana la revocare, ca niste pietre in gura, neavand cum a fi inghitite. Asadar foamea naste gand, gandul genereaza dorinta, intocmai pentru ca aceasta sa poata produce apa necesara asimilarii hranei. Iar ca acest gand sa se produca, este necesara tentatia, care slujeste satisfacerii gustului.
Asadar, suntem ceea ce vrem sa mancam.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu