Infinitul interpretarilor reflecta Adevarul absolut.
Constientizarea, iubirea si gandul invesmanteaza Calea.
Spiritul este Dumnezeire, el defineste Vesnicia creatoare.





ab ore ad aurem


vineri, 29 ianuarie 2010

"Nu privi la ceilalti, la ce au facut sau nu au facut, ci priveste la tine, la ce ai facut si mai ai de facut!" - Buddha


Dintre cele ce mana catre absurd sau reprobabil, staruie plictiseala. Ca fenomen, ea reflecta perceperea  trecerii timpului in raport cu propria inactivitate, fie ea de ordin fizic, fie inteleasa ca lene intelectuala. Aceasta denota realitatea conforma omului ce ia act de lipsa apartenentei sale la orice. Raportat  in permanenta la factorul timp, el va incerca sa-si jusifice existenta, dar se va lovi de impas, de vreme ce nu stie ce sa faca. Cauta inspiratie in modelul altora, demersul fiind insa nefavorabil, dovedindu-se impropriu. 
Asadar, calauza` va trebui sa-i fie privirea analitica asupra fiintei sale, introspectia. El va sti astfel calitatile ce-i sunt atribuite, va intelege cine e si va fiinta ca atare. 
Necunoasterea sinelui vine din incercarea de a copia un tipar, din identificarea cu personajul-model, cu eroul de la tot pasul. Omul se naste, iar pe intreg parcursul vietii afla, caci vrea sa cunoasca, sa inteleaga  realmente ce-i cu el in sanul lumii. Insa cautarile sale nascute de nevoia de hrana vor substitui cautarile spirituale, ontologice, de universalitate. Nevoile sunt preschimbate in dorinti, iar asta da rod suferintei. Sarman al propriei sale vieti, omul va incerca sa copieze, sa urmeze exemple, ajungand sa suprime naturalul dintr-insul. Iar acesta e insusi motivul nefericirii sale. Capacitatea de adaptare, uluitoare de altfel, il va face capabil sa ignore o vreme suferinta, urmarind un surogat. In cele din urma, acesta nefiindu-i adecvat, se va cufunda in neintelegere si plictiseala.
Fara natural, necautat si veritabil, omul ramane un mar ce se incapataneaza sa faca smochine.


2 comentarii: