Infinitul interpretarilor reflecta Adevarul absolut.
Constientizarea, iubirea si gandul invesmanteaza Calea.
Spiritul este Dumnezeire, el defineste Vesnicia creatoare.





ab ore ad aurem


sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Arca de vanata umpluta cu berbecutz, orez basmati si cartofi "mois"

Realitatea cruda este aceea ca suntem guvernati si inlantuiti de hrana. 
Tipatul prim al copilului e inabusit de prima inghititura de lapte. Si nu este obligatoriu ca foamea sa se manifeste mai intai, de cum am deschis ochii. Insa lichidul acela alb navaleste dincolo de buze, si pe masura ce il percepem, ii prindem gustul. Atentia ne este astfel furata de la neintelesul desavarsit ce se asterne privirii. Asadar. lesne ar putea fi relevat precum ca intaiul contact cu alimentul este in fapt o pacaleala inconstienta. Trec veacurile, si intr-atat de tare ne lasam prada amagirii hranitului incat sfarsim prin a-i deveni sherbi. 
Un scenariu in care oamenii ar renunta la mancare, hranindu-se cu apa, emotii si fotosinteza, ar declasa cea mai fantezista imaginatie izvorata din actuala realitate. La ce-am ajunge?


Ce, cum si de ce?
(pentru doua persoane)

~ vinete, una, dar generoasa
~ cartofi, doi, potrivit de mari
~ rosii, una singura, pentru sosul de iaurt
~ orez basmati, o cana
~ carne de berbecut, 300g
~ ulei masline, o ceasca
~ sare, piper, bineinteles
~ iaurt, o cana
~ cimbrisor

In treacat iei din piatza o vanata frumoasa, cat mai inchisa la culoare, si tare la pipait. O duci acasa, n-o speli, o tai pe din doua si incingi gratarul. Dupa ce sfaraie, asezi vinetele (caci de-acum sunt doua) cu fatza in jos, dar reduci flacara la jumatate. 2o de minute sunt suficiente pentru fiecare parte. Putina sare si piper, si picuri peste ele ceva ulei de masline. Dupa ce si-a schimbat culoarea catre caramiziu, iar pulpa e deja inmuiata, le pui pe-o farfurie si le acoperi.

Fierbi cartofii, punandu-i in apa rece de la inceput (tot ce creste in pamant se fierbe-n apa rece; ce-i deasupra, in apa clocotita) cu sare. Scosi dupa 13min, scursi de apa si aruncati intr-o tigaita in care s-a perpelit o lingura de ulei de masline. Sare, piper, cimbrisor. Trei minute la foc iute.

Speli gratarul de prajeala vinetelor, il incingi bine, reduci si arunci bucatele de berbecutz taiate felii subtiri. La foc mic - nebunie! se fragezeste carnea cel mai bine din lume.

Orezul basmati, de preferat din macelariile turcesti / arabesti, se spala in doua ape. Poate trei. Il pui in vasul in care ai fiert apa si ai adaugat sare. Reduci focul la minim si acoperi. Abur mult inauntru. Nu amesteci. O sa fiarba circa 10min, pana scade apa si-l gusti si nu e tare.

Faci rost de un platou alb mare, asezi vanata pe mijloc, ii rascolesti putin pulpa coapta cu furculita, presari trei linguri de orez, il mai sarezi putin, acoperi cu berbecutzul peste care vin cartofii.

Amesteci intr-un pahar iaurtul cu sare si rosiile taiate zaruri de table si le versi peste cartofi. O mana de cimbrisor deasupra desavarseste arca.

De ce sa faci vanata umpluta? Deoarece e sambata.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu